Bitcoin este de neoprit. Moneda digitală a ajuns la $60,000

Capitalizarea BTCUSD a trecut de 1,123 trilioane de dolari

SPF | shutterstock

Bitcoin beneficiază de un sfârșit fantastic de săptămână. În 9 martie, crypto-moneda a depășit din nou capitalizarea de 1 trilion de dolari, care s-a realizat odată ce prețul a atins $53,700. Pieței i-a luat doar două săptămâni să redobândească acest prag psihologic, după corecția pe care a suferit-o în 22 martie.

Transformarea ulterioară în support a acestui nivel orizontal roșu (53.7k) – mișcare care se poate observa pe grafic – le-a oferit cumpărătorilor suficientă încredere încât să oferteze din nou asupra prețului. Până astăzi, ei au realizat o creștere de 12% (sau $6,600).

Cumpărătorii au reușit pe parcursul sesiunii europene de azi, 13 martie, să depășească ultimul nivel de ATH, situat la $58,300. Impulsul a creat euforie în rândul traderilor, îndeosebi pe social media, datorită numărului rotund pe care l-a atins: $60,000.

Bitcoin este de neoprit. Moneda digitală a ajuns la $60,000
BTCUSD | tradingview

Bitcoin – un nou All Time High la $60,400

Până la momentul postării acestei analize tehnice, BTCUSD a stabilit un nou maxim istoric, la $60,420 – preț citat de Bitstamp. Desigur, este foarte probabil ca acest maxim să fie depășit din nou pe parcursul zilei de astăzi, având în vedere volatilitatea foarte ridicată a prețului.

În ansamblu, piața BTCUSD este foarte bullish; cumpărătorii reușesc să doboare fiecare nivel de rezistență.

Nu e foarte previzibil ce poate face Bitcoin în viitorul apropiat. Având în vedere prețul aflat la ATH, sentimentul bullish predominant și lipsa nivelelor de rezistență – cel mai probabil va continua să se aprecieze – Raul Ramon, pentru crypto.ro

Reziliența cumpărătorilor a fost pusă la încercare la începutul lunii martie, când activul digital a testat un nivel important de support la $45,000.

Deși multe poziții de long au fost lichidate în intervalul respectiv, atunci când prețul a suferit scăderea, participanții la piață au reușit să întoarcă din nou structura în favoarea taurilor:

Ce se poate întâmpla de aici cu prețul Bitcoin?

Având în vedere structura bullish a pieței, este foarte probabil să vedem cumpărătorii intervenind la orice nivel serios de support. Dintre acestea, cel mai apropiat se află la $57,500, în dreptul fostului nivel de rezistență pe care l-a stabilit în 22 februarie. Într-o piață de tip bullish, Bitcoin tinde să transforme fostele rezistențe în nivele noi de support, unde cumpărătorii intervin.

Un alt prag important și urmărit rămâne cel responsabil de capitalizarea de 1 trilion a pieței: respectiv $53,700.

Alte nivele de support pentru retrageri mult mai serioase, care ar putea fi însoțite de știri negative, se pot observa pe graficul postat mai sus. Acestea se află prea departe de prețul curent pentru a fi discutate și e improbabil să fie testate curând.

Exit mobile version