Bitcoin trebuie să depășească $64K pentru a stabili un nou All Time High

Conform lui Michaël van de Poppe, punctul de inflexiune al graficului BTC este mai aproape decât cred majoritatea participanților la piață

Aaabbc | Adobe Stock

Acțiunea prețului Bitcoin s-a păstrat în jurul pragului de $61,000 pe parcursul sesiunii din 5 Noiembrie. Analiștii spun că $64K este cel mai important prag pe care activul digital trebuie să-l depășească pentru a stabili noi maxime.

Bitcoin trebuie să depășească $64K pentru a stabili un nou All Time High
BTCUSD, timeframe de o oră | FTX

Bitcoin: Atât de aproape și totuși atât de departe de un nou ATH

Datele colectate de tradingview și FTX au arătat cum paritatea BTCUSD s-a apropiat tiptil de pragul de $61,000 în ultimele 24 de ore. 

După o multitudine de zile în care prețul oscilează între o zonă de rezistență ($64,000) și alta de support ($60,000), atenția investitorilor s-a îndreptat către monedele Altcoin, care au continuat să stabilească pe rând noi nivele de ATH.

În orice caz, Michaël van de Poppe este de părere că Bitcoin are nevoie doar de un mic impuls pentru a transforma structura într-una cu totul favorabilă pentru cumpărători.

În ultimul său update postat pe YouTube, van de Poppe spunea că nivelul $64K este cel mai important prag pe care taurii trebuie să-l depășească pentru a vizita din nou zona de maxim. Acesta a acționat pe post de rezistență mai bine de 14 zile la rând, perioadă în care tentativele de breakout au fost negate de vânzători.

Prețul încă fluctuează între $58,000 și $64,000 – iar cel din urmă este nivelul de interes pe care cumpărătorii trebuie să-l depășească cu convingere pentru a pune stăpânire asupra graficului – a explicat analistul

El a mai adăugat faptul că $72,000 reprezintă următoarea rezistență în cazul în care $64K este depășit.

După cum am raportat într-una din ultimele analize tehnice, investitorii se așteaptă deja de la luna Noiembrie la volatilitate ridicată – inclusiv un scenariu în care prețul vizitează $50,000 înainte de un ultim impuls la $98,000.

Pentru Michaël van de Poppe, probabilitatea ca $98,000 să servească drept worst case scenario pentru închiderea lumânării de o lună – reprezintă o situație cu probabilitate foarte scăzută.

Cred că va fi destul de greu să ajungem la acel nivel și vom realiza că ciclul curent ar putea să țină mai mult decât ciclurile precedente, care durau în medie 4 ani

Ar putea Bitcoin să stabilească un maxim în Ianuarie 2022?

Un sondaj de opinii, demarat de PlanB pe contul său de twitter, întreba publicul ce părere are față de prețul Bitcoin, până la Crăciunul acestui an. Majoritatea utilizatorilor care au votat, sunt de părere că activul digital va tranzacționa $288K la vremea respectivă.

Poate că la nivelul curent este greu să ne imaginăm că Bitcoin poate tranzacționa un preț atât de mare, însă analiștii sunt de părere că aceste ținte sunt posibile dacă activul digital imită acțiunea prețului din anii precedenți.

De la mijlocul lunii Decembrie până la finalul lunii Ianuarie, rămâne perioada cu cea mai mare probabilitate – a transmis TechDev într-o postare pe twitter, folosind graficele din 2013 și 2017 drept comparație

Îmi place să pariez pe povestea pe care trendul o spune… până începe una diferită

Bitcoin: comparație între graficele din 2013, 2017 și 2021 | TechDev

În trecut, TechDev a spus că $300,000 este o țintă programată pentru BTCUSD, mulțumită indicatorului RSI.

Exit mobile version