Bitcoin: Intersecția Death Cross care a trimis prețul la $30K – apare din nou pe grafic

Intersecția bearish a două medii mobile exponențiale: cea a ultimelor 20 de zile și cea a ultimelor 200 de zile - indică faptul că este posibilă o scădere în zona $40,000 - $42,000

Rattana.R | Adobe Stock

Un semnal tehnic de vânzare urmează să apară pe graficul Bitcoin, pe timeframe de o zi.

În 18 Decembrie, prețul BTCUSD va experimenta intersecția Death Cross, un indicator al pieței care are loc atunci când media mobilă pe termen scurt intră sub media mobilă pe termen lung. În cazul de față, media mobilă exponențială a ultimelor 20 de zile (20 EMA) va închide sesiunea de tranzacționare sub media mobilă exponențială a ultimilor 200 de zile (200 EMA).

Indicatorul ar putea să sfârșească prin a alerta traderii și investitorii cu privire la o vânzare care urmează să apară în sesiunile următoare, având în vedere istoricul pe care îl are de a prezice trenduri bearish în avans. De exemplu, intersecția bearish dintre cele două medii mobile, care a apărut pe grafic în 30 Mai, a fost monumentală pentru scăderea prețului BTC de la $36,500 până la $28,800, pe parcursul următoarelor 24 de zile.

Bitcoin: Intersecția Death Cross care a trimis prețul la $30K - apare din nou pe grafic
BTCUSD: Intersecțiile Death Cross dintre 20 EMA și 200 EMA | FTX

O intersecție Death Cross similară a avut loc și în timpul scăderii abrupte din Martie 2020, exact cu o zi înainte ca prețul Bitcoin să scadă de la $8,000 la $4,000.

BTCUSD: Acțiunea pretului din Martie 2020 | FTX

Bitcoin riscă o corecție în zona $40K – $42K

Bitcoin a corectat săptămâni la rând pe vremea aceasta, și pare pregătit să închidă și sesiunea curentă de tranzacționare tot pe pierdere, având în vedere că Rezerva Federală va lua măsuri mai agresive cu privire la inflație.

În ultimele 30 de zile, prețul BTC a scăzut cu aproape 20%, având în vedere corecția de la $69,000, maximul istoric pe care activul digital l-a stabilit în 10 Noiembrie. Ulterior, prețul monedei a scăzut până la $42,000 pe majoritatea exchange-urilor, cauzând o sumedenie de pierderi investitorilor care nu s-au pregătit.

BTCUSD: Canal descendent de consolidare și indicator RSI | FTX

În orice caz, revenirea pieței nu s-a transformat într-un reversal bullish – prețul activului digital a continuat să consolideze într-un trend descendent după determinarea unei rezistențe locale la $50,000.

Eforturile investitorilor de a depăși din nou $50,000 au fost întâmpinate de opoziție din partea rezistenței impuse de linia descendentă de trend a canalului, împreună cu presiunea de a corecta și mai mult după intersecția bearish a celor două benzi mobile, care se află tot în vecinătatea pragului $50K

Drept rezultat, calea cu cea mai puțină rezistență pentru Bitcoin pare să fie în jos. Și ținând cont de faptul că intersecția Death Cross urmează să aibă loc, este foarte probabil că prețul crypto-monedei să continue să consolideze în canalul descendent, până la testarea support-ului de la $42,000.

Dacă scăderea este accelerată, prețul ar putea să țintească $40,000 ca următorul target.

Factorul RSI

O altă scădere a prețului Bitcoin va împinge indicatorul RSI în zona de Oversold, sub valoarea 30, oferind astfel un potențial semnal de cumpărare. Deocamdată, indicatorul momentum-ului a încercat să iasă peste linia de trend, o mișcare care în trecut a prezis corect bottom-urile locale ale Bitcoin.

BTCUSD: Breakout-urile din trecut ale RSI-ului | FTX

Pe un grafic cu timeframe mai mic, RSI-ul a consolidat lateral, anticipând faptul că va ieși din structură în sens ascendent. La baza acestei perspective optimiste se află un fractal din Septembrie 2021, pe care Mozzi l-a împărtășit pe profilul său de twitter.

Bitcoin urmărește o structură similară cu cea de la sfârșitul lunii Septembrie – a evidențiat analistul

Observați consolidarea RSI-ului. Aștept o ieșire în sens ascendent pentru a primi confirmarea de care am nevoie

Exit mobile version