Bitcoin scade $6000, cauzând lichidări de 1 Miliard

Wit | Adobe Stock

Bitcoin abordează începutul săptămânii cu o scădere de aproximativ 11 procente, de la deschiderea lumânării de o zi. Calculând această retragere de la maximul stabilit ieri [$58,350], până la minimul sesiunii de astăzi [$51,950] – obținem o scădere de $6,400.

Aceasta reprezintă cea mai mare corecție prin care a trecut BTCUSD în ultimele 20 de zile.

Capitalizarea Bitcoin

Bitcoin corectează $6000

Prețul BTCUSD a crescut atât de mult pe parcursul anului curent încât capitalizarea devine o unitate de măsură la fel de importantă ca prețul.

La $ 53,700 per monedă Bitcoin – însumăm o capitalizare totală de un trilion de dolari – sumă obținută din înmulțirea prețului cu numărul de monede aflate în circulație: 18,635,656 BTC.

Primul contact al pieței cu acest prag uriaș n-a fost respins sever. Am indicat pe graficul postat mai sus nivelul la care capitalizarea totală atinge 1T. Chiar dacă parabola roșie – care indică un potențial Blow-Off Top – a fost ruptă, este probabil ca Bitcoin să mai fluctueze în jurul acestui număr înainte de a corecta mai mult.

Ținând cont și de climatul economic curent, care așteaptă „cu sufletul la gură” actualizări și știri din partea adimistrației Biden-Harris cu privire la subvențiile primite de la stat (Stimulus Check), putem spune că Bitcoin și piața crypto în general nu se află într-un loc ideal, din care ar putea continua creșterea.

În mod cert, corecțiile sunt normale într-o piață ascendentă. Atunci când investitorii riscă mai mult decât își permit să piardăapar primele semne ale unei bule. Situația curentă se regăsește într-o proporție destul de mare în acest scenariu:

Structura curentă a pieței nu indică faptul că BTCUSD a găsit deocamdată un nivel de support stabil, de care poate să depindă.

Un nivel major de support îl reprezintă $40,000 – acolo unde Tesla a cumpărat pentru prima dată Bitcoin. Acela va fi un nivel instituțional de interes pe care cumpărătorii cu siguranță îl vor proteja.

Exit mobile version