Bitcoin a scăzut $6,000, până la $63K, odată cu Tesla și negarea CEO-ului Apple față de active digitale

O relație strânsă între TSLA și Bitcoin face ca prețul activului digital să sufere o corecție de 8,9%, în timp ce Apple nu susține integrarea crypto-monedelor, chiar dacă valoarea totală a acestora a atins $3 Trilioane

Zephyr_p | Adobe Stock

Bitcoin a scăzut $6,150 pe parcursul sesiunii americane de ieri, 10 Noiembrie, la doar o zi după ce acțiunile Tesla au suferit un declin total de 20,6%.

Bitcoin a scăzut $6,000, până la $63K, odată cu Tesla și negarea CEO-ului Apple față de active digitale
BTCUSD, timeframe de o oră | FTX

Tesla a scăzut 20%. Bitcoin… 9%

Datele colectate de tradingview și FTX arată cum paritatea BTCUSD a avut un declin foarte asemănător cu cel afișat de prețul acțiunilor Tesla, în mijlocul sesiunii americane de tranzacționare – într-o perioadă în care activitatea traderilor de pe Wall Street tinde să crească.

Înainte de a începe declinul în cauză, prețul activului digital a tranzacționat un maxim istoric la $69,000 – zonă sub care a petrecut aproximativ patru ore. Văzând lipsa de volatilitate și de convingere pe care participanții au avut-o acolo, vânzătorii au preluat controlul asupra pieței și au împins prețul într-o zonă tranzacționată cu doar câteva zile în urmă.

După ce au atins un maxim de $1,240 în 4 Noiembrie, acțiunile Tesla au avut parte de turbulență după ce Elon Musk, CEO-ul companiei, a postat pe twitter un mesaj în care își întreba audiența dacă ar trebui să vândă 10% din portofoliul său – care la vremea respectivă valorau $23 de miliarde.

9 Noiembrie a fost data în care TSLA a avut într-adevăr parte de o accelerare în jos a prețului, realizând o scădere totală de 20,6%, între punctul de maxim și minimul local. În contrast, Bitcoin a suferit un declin de 8,9%.

Tim Cook: Apple nu plănuiește să accepte crypto

Mișcarea realizată de activul digital pare că a umbrit vestea pe care Tim Cook, CEO-ul Apple, a oferit-o cu privire la crypto-monede. Într-un interviu, Cook a temperat orice optimism cu privire la o posibilă acceptare a activelor digitale ca metodă de plată, spunând că Apple nu plănuiește absolut deloc o asemenea mișcare.

Întrebat dacă deține crypto-monede în cadrul unui interviu acordat CNBC, Tim Cook a răspuns:

Da. Cred că e rezonabil să dețin crypto-monede ca parte a unui portofoliu diversificat

După cum am raportat în ultimele analize tehnice, Musk rămâne mult mai determinat atunci când vine vorba de Bitcoin sau alte active digitale, Tesla fiind corporația americană care și-a păstrat BTC-ul cumpărat în Februarie, în valoare de $1,5 miliarde la vremea respectivă.

Dacă Apple ar adăuga susținere pentru Bitcoin în rândul telefoanelor iPhone și și-ar converti trezoreria într-un Bitcoin standard, atunci ar valora cel puțin $1 Trilion pentru investitori – a răspuns Michael Saylor, CEO MicroStrategy

Exit mobile version