Bitcoin scade periculos în suportul de la $31,500. Prețul aurului crește sub amenințarea inflației

Emil | Adobe Stock

Bitcoin a început săptămâna cu o nouă serie de scăderi. A testat atât $32,658, cât și $31,550, la doar o zi după. Presiunea vânzărilor este evidentă, încă suntem bearish privind pe timeframe-urile mari de 4h, 1D și 1W. Încă nu s-a schimbat nimic în structura pieței. Suntem tot în raza creată de la prima scădere majoră din 19 Mai 2021. De la ultimul vârf creat la $34,678, BTCUSD pierde în total 10% din valoare doar în câteva zile.

Bitcoin a căzut înapoi în zona de suport, ceea ce ar putea duce la încă un test al nivelului de $30,000, deoarece taurii nu au reușit să susțină prețul într-o zonă favorabilă lor.

Bitcoin scade periculos în nivelele de suport de la $31,500 - pe când prețul aurului crește sub amenințarea tot mai iminentă a inflațieiBTCUSDT 1h Binance

Taurii primesc o lovitură de minus 10% o dată cu pierderea nivelului cheie de la $33,000

Datele din piață au arătat luni și marți o performanță slabă pentru BTCUSD, cu minime locale la $32,658 și $32,202 pe Binance. La o zi după, a mai scăzut 1000 de dolari de la aceste low-uri, găsindu-și fundul pentru moment la prețul de $31,550. Din acest suport a avut o reacție puternică de creștere, chiar la mijlocul săptămânii.

Scenariul așteptat de tauri era ca nivelul cheie de la  $33,000 să rămână un nivel de suport și să creeze un arc în sus pentru continuarea urcării. Nu am văzut aceste semne de putere săptămâna aceasta. Încă de luni prețul a împuns sub suport, iar valul următor de creștere a avut combustibil doar pentru 18 ore, după care prețul a luat-o iar pe direcția de scădere.

$32,600 este un preț de urmărit atent, cedarea acestei zone de suport fiind cea care pentru unii traderi a reprezentat semnalul că prețul se va apropia iar de $31,000. 

Michaël van de Poppe a precizat într-un video postat  pe Youtube marți dimineață:

Suportul critic pentru care ne luptăm este zona în jurul valorii de 32.600 – 32.900 USD, pe care doriți să o vedeți ca suport pentru a evita un alt test al minimelor.

Depășind deocamdată acea zonă în jos, sentimentul bearish este mai probabil să domine pe timeframe-uri mai mici.

Traderul Crypto Ed a postat chiar și tweet-uri cu graficele care compară acțiunea actuală a prețului cu evenimentul de capitulare din piața Bitcoin din Decembrie 2018, când prețul a scăzut până la $3,100, cu comentariul:

Haideți taurilor, enumerați motivele pentru care de această dată este diferit.

În concordanță cu mișcarea prețului, factorii fundamentali au continuat să se stabilizeze după ce au avut parte de propriile mișcări extreme. Rata de hash a fost peste 91 de exahash pe secundă(91 EH/s) în ziua respectivă. În același timp dificultatea a reușit să evite o nouă scădere record pentru că în acest weekend a avut loc ajustarea automată a dificultății de minare pe blockchain-ul Bitcoin. 

Este de notat faptul că, cu cât dificultatea de minare este mai mare, cu atât este mai sigură rețeaua împotriva potențialilor atacatori malițioși. Pentru că resursele de care au nevoie ca sa sparga Blockchain-ul sunt mai mari. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată pe blockchain-ul Bitcoin până acum, deși toți actorii globali importanți au încercat în mod repetat să penetreze această rețea. 

BTCUSDT (violet) vs. XAUUSD (portocaliu) grafic linear 1h

Noul Bitcoin ETF propus în SUA – are parte de susținerea băncilor

Nici măcar știrile pozitive potrivit cărora BNY Mellon ar furniza servicii bancare pentru un potențial fond tranzacționat la bursă de către Grayscale nu a reușit să ridice starea de spirit în piață.

Niciun ETF din Statele Unite nu a obținut încă aprobarea de reglementare, în schimb acum avem o propunere activă care este analizată atent de către autoritățile din domeniu.

Chiar și dacă va fi lansat, opiniile sunt împărțite cu privire la impactul unui ETF asupra Bitcoin din cauză că ar funcționa pe o piață atât de mare, ceea ce este nou și pentru Bitcoin.

Observând impactul lansării din 2005 a unui ETF în SUA pe aur, popularul comentator de pe twitter, Lark Davis a sugerat că direcția va fi clară:

În esență, atunci a început un ciclu de creștere de 7 ani pe aur.

Lansarea de săptămâna viitoare a raportului indicelui prețurilor de consum din Iulie, care se concentrează pe inflație, a stimulat stocurile, spre deosebire de piețele crypto – valutare. Aurul a crescut în tandem, cu XAUUSD în creștere cu 0,7%, la $1,813.

Exit mobile version