Trading: Liniile de trend și canale de preț

Pentru a desena corect liniile de trend, tot ce trebuie să faceți este să localizați minim două high-uri sau două low-uri principale și să le conectați între ele

somchaip | AdobeStock

Liniile de trend sunt probabil cea mai naturală și comună formă de analiză tehnică utilizată în trading. Probabil că este și una dintre cele mai sub-utilizate tehnici, datorită simplității ei.

Din păcate, majoritatea traderilor nu le desenează corect sau încearcă să facă linia să se potrivească cu piața în loc de a proceda invers.

Trading: Linii de trend și canale de preț
Linii de trend bullish și bearish

În forma ei cea mai de bază, o linie de trend ascendent este trasată de-a lungul zonelor de suport ușor identificabile (văi). 

Într-un trend descendent, linia de trend este trasată de-a lungul zonelor de rezistență ușor identificabile (vârfurile).

Cum trasezi linii de trend?

Pentru a desena corect liniile de trend, tot ce trebuie să faceți este să localizați minim două vârfuri sau două văi principale și să le conectați între ele.

Ce urmează? Nimic. Asta e toată metoda. Atât de simplu.

Iată liniile de trend în acțiune! Urmăriți acele valuri!

Linii de trend și valurile prețului

Tipuri de trend-uri

Există doar trei tipuri de trend-uri:

Iată câteva lucruri importante de reținut când folosiți liniile de trend în tranzacționarea valutară:

  1. Este nevoie de cel puțin două vârfuri sau văi pentru a desena o linie de trend validă – dar este nevoie de trei pentru a confirma o linie de trend
  2. Cu cât linia de trend pe care o trasezi este mai abruptă, cu atât va fi mai puțin fiabilă și cu atât este mai probabil să se rupă mai repede
  3. La fel ca suportul orizontal și nivelurile de rezistență, liniile de trend devin mai puternice cu cât sunt testate de mai multe ori, în momente diferite în timp
  4. Cel mai important, nu trageți niciodată linii de trend forțându-le să se potrivească cu piața. Dacă nu se potrivesc corect, atunci acea linie de trend nu este una validă!

La fel ca alte tehnici de analiză sau indicatori, liniile de trend sunt unelte folosite de analiști și traderi ca să le ofere o perspectivă în plus asupra pieței.

Canale de trend

Dacă ducem această teorie a liniilor de trend cu un pas mai departe și tragem o linie paralelă în același unghi al trendului ascendent sau descendent, vom crea un canal de preț. Canalele de preț (sau de trend) sunt doar un alt instrument în analiza tehnică – care poate fi folosit pentru a determina locuri bune de cumpărat sau de vânzare.

Linia de trend superioară marchează rezistența, iar linia de trend inferioară marchează suportul. Deci, atât partea superioară, cât și cea inferioară a canalelor reprezintă zone potențiale de suport sau rezistență.

Canale de trend bullish și bearish | babypips

Pentru a crea un canal ascendent, folosiți uneltele oferite pe grafic și pur și simplu trageți o linie paralelă în același unghi ca o linie de trend ascendent – apoi mutați acea linie într-o poziție în care atinge cel mai recent vârf. Acest lucru ar trebui făcut în același timp în care creați linia de trend folosind unealta denumită parallel channel.

Pentru a crea un canal descendent, trageți pur și simplu o linie paralelă în același unghi cu linia de trend descendent și apoi mutați acea linie într-o poziție în care atinge cea mai recentă vale. Acest lucru ar trebui făcut în același timp în care creați linia de trend.

📈 Când prețul atinge linia de trend joasă, aceasta poate fi folosită ca zonă de cumpărare

📉 Când prețul atinge linia de trend superioară, aceasta poate fi folosită ca zonă de vânzare

Tipuri de canale de trend

Există doar trei tipuri de canale:

Unii traderi – cel mai probabil Millenials – preferă să folosească termenii rising channel sau ascending channel pentru un canal ascendent și falling channel sau descending channel pentru un canal descendent.

Iată câteva lucruri importante de reținut despre desenarea canalelor de trend:

  1. Când construiți un canal de trend, ambele linii de trend trebuie să fie paralele între ele
  2. De obicei, partea de jos a canalului de trend este considerată o zonă de cumpărare, în timp ce partea de sus a canalului de trend este considerată o zonă de vânzare
  3. Ca și în trasarea liniilor de trend, nu forțați niciodată prețul canalelor pe care le desenați! O limită a canalului care este înclinată la un unghi în timp ce limita din partea opusă a canalului este înclinată la un unghi diferit nu este corectă și ar putea duce la tranzacții proaste. Când se întâmplă acest lucru, această formațiune de pe grafic nu mai este un canal de trend, ci un triunghi – un subiect despre care veți afla mai multe mai târziu
  4. Acestea fiind spuse, canalele de trend nu trebuie să fie complet paralele. Nici 100% din acțiunea prețului nu trebuie să se încadreze în canal. Această condiție este doar teoretică
  5. O greșeală comună pe care o fac mulți traderi este că, caută doar formațiunile de preț din manuale. Ei ratează multe informații importante despre acțiunea prețului și își închid ochii și către alte indicii importante care se desfășoară live, într-un mod dinamic și fluid

 Observați desenele canalului de mai jos.

Exemple canale de trend

Arată perfect? Așteptarea unor exemple perfecte, de manual, nu vă va ajuta în lumea reală – deoarece va fi destul de rar să vedeți o acțiune a prețului care se încadrează perfect între două linii de trend perfect paralele.

Exit mobile version