Top 3 criptomonede care pot сrește de 10 ori

Piața crypto este în declin, dar cu toate acestea, există 3 criptomonede cu potențial de creștere.

Lucrurile încep să capete o claritate – FTX a dat faliment (oficial), iar piața de urs se pare că extinde pe o perioadă și mai lungă. A doua cea mai mare bursă de criptomonede a declarat oficial stare de faliment în conformitate cu prevederile capitolului 11, în conformitate cu legislația SUA.

Colapsul FTX a generat creșterea incertitudinii și nivelului de neîncredere în ecosistemul cripto din întreaga lume, determinând investitorii crypto să se gândească de două sau chiar de trei ori înainte de a face o investiție. Cu toate acestea, investitorii trebuie să-și continue activitate și nu au decât să se orienteze spre alte proiecte – mai promițătoare decât cele mai populare criptomonede, care acum sunt într-un pronunțat declin.

În condițiile în care criptomonedele de TOP nu fac decât să se prăbușească sau să oscileze în zona de rezistență, oportunități reale pot fi generate doar de proiectele noi, care sunt în prevânzare și se cotează la prețuri avantajoase. Mai jos vă prezentăm 3 criptomonede noi cu potențial, în care puteți investi acum.

Dash 2 Tranzacționați cea mai bună opțiune atunci când începeți să investiți în criptomonede

Când vine momentul să începeți să investiți, informațiile și cunoștințele sunt poziționate ca elemente cheie. Este pur și simplu vital să cunoașteți nu doar ce se întâmplă cu piața crypto și cu cele mai bune criptomonede, dar și să aveți aceste informații actualizate în continuu. Așadar, este evident că aveți nevoie de instrumente de analiză și previziuni criptomonede fiabile și comode.

Top 3 criptomonede care pot сrește de 10 ori

În contextul descris mai sus apare pe piață Dash 2 Trade – unul dintre principalele proiecte de pe piața cripto, cu o comunitate activă, care se ridică la peste 70.000 de investitori din întreaga lume.Este important de reținut că, spre deosebire de produsele tradiționale de tranzacționare pe piață, cum ar fi roboții de tranzacționare sau sistemele complexe, Dash 2 Trade se concentrează pe accesibilitatea și realizarea măsurabilă.

Dash 2 Trade deblochează și combină analizele în lanț, cu propriul său sistem de punctare ICO și pre-vânzare, un API de tranzacționare automat, semnale acționabile și indicatori de tranzacționare socială.Proiectul este acum în prevânzare, reușind să adune peste 6.5 milioane de dolari în doar câteva săptămâni de prevânzare.

Cumpărați Dash 2 Trade

TARO – criptomoneda nativă a noului joc RobotEra

TARO este simbolul nativ al RobotEra, unul dintre cele mai importante proiecte din cadrul metaversului, care revoluționează industria cripto. Reprezintă un metavers imens, format din tocmai 7 continente virtuale, pe care utilizatorii vor putea să cumpere teren, să dețină imobile, să acceseze diferite evenimente și jocuri.

TARO va fi folosit ca mijloc de plată în diferite tranzacții între jucători, care includ cumpărare/vânzare bilete de joc, bilete de evenimente și multe altele. În plus, limbajul de codare RobotEra va permite utilizatorilor să dezvolte aplicații, jocuri, pariuri și scene 3D dinamice. Acest limbaj de scripting va fi conceput pentru a gestiona o gamă largă de posibilități, inclusiv crearea de obiecte, încărcarea texturii, manipularea fizicii, codarea interacțiunii cu utilizatorul, sunete, plăți și apeluri externe, printre altele.

RobotEra este, la fel, în faza de prevânzare, adunând peste 150.000 USD în prima săptămâna a prevânzării. Reieșind din multitudinea de opțiuni de a face bani din criptomonede în acest joc, există un potențial real pentru acest joc în anii următori.

Cumpărați TARO (RobotEra)

IMPT – o opțiune de investiție în 2023, care protejează mediul

Mediul a fost una dintre principalele preocupări ale societății pe parcursul anului 2022 și este deja evident că va rămâne un subiect actual și în 2023. IMPT pune pe masă o inițiativă foarte interesantă, care se concentrează în principal pe grija pentru mediu. Cu alte cuvinte, cei care investesc în acest proiect au ocazia nu doar de a obține venituri investiționale, dar și de a-și compensa propria amprentă de carbon.

IMPT colaborează cu mari comercianți, iar aceștia amplasează pe site-ul său widgetul IMPT. Din fiecare cumpărătură făcută prin acest widget, se va reține o marjă – taxă pe carbon. Această marjă este convertită, ulterior, în credite de carbon – tokenuri IMPT. Cei care vor deține tokenuri IMPT vor putea cumpăra NFT-uri sau vor putea face donații către organizațiile care luptă cu criza climatică.

IMPT este acum în prevânzare, prețul unui token fiind de 0.023 USD, iar la următoare etapă prețul va fi deja de 0.028 USD. Încredere investitorilor în acest nou proiect poate fi dedusă din faptul că IMPT a adunat peste 13 milioane de dolari până în acest moment.

Cumpărați IMPT

Acesta este un articol plătit. crypto.ro nu susține și nu este responsabil pentru niciun conținut, acuratețe, calitate, publicitate, produse sau alte materiale de pe această pagină. Cititorii ar trebui să facă propriile cercetări înainte de a lua orice acțiune legată de companie. crypto.ro nu este responsabil, direct sau indirect, pentru orice daune sau pierderi cauzate sau presupuse a fi cauzate de sau în legătură cu utilizarea sau încrederea în orice conținut, bun sau servicii menționate în comunicatul de presă.
Exit mobile version