Canada: o firmă plănuiește să planteze copaci, care corespund investițiilor în Bitcoin ETF

Firma de investiții a depus cererea de aprobare a ETFului Bitcoin, către autoritățile de reglementare canadiene, în luna Februarie

Promesaartstudio | Adobe Stock

Accelerate Financial Technologies, o companie cu sediul în Calgary, Canada – plănuiește să investească în plantarea copacilor pentru fiecare achiziție a ETFului Bitcoin. Produsul lor așteaptă aprobarea autorităților de reglementare.

Conform unui raport publicat vineri de Bloomberg, compania cu sediul în Calgary a promis să planteze 3,450 de copaci pentru fiecare milion de dolari canadieni (aproximativ $800,000) – pe care participanții la piață îi investesc în fondul lor tranzacționat la bursă.

Mișcarea face parte din suita de inițiative a firmei Accelerate, care își propune ca fondul lor ETF să fie cât mai prietenos cu mediul înconjurător: astfel, atunci când cineva investește în ETFul canadian – Accelerate se asigură de faptul că o cantitate de dioxid de carbon este înlăturată din atmosferă. Minarea (și implicit validarea tranzacțiilor) prin algoritmul Proof-of-Work eliberează în atmosferă o cantitate mare de dioxid de carbon. Astfel, firma canadiană vine cu o soluție care combate această poluare.

  • Accelerate susține faptul că fiecare investiție majoră va ajuta la dispersarea a 1,000 de tone de dioxid de carbon

Julian Klymochko, CIOul firmei, a respins ideea că această inițiativă este similară cu vopsirea în verde (o practică care se referă la falsul proces de schimbare în bine, pentru a prinde la public) sau că este doar o campanie frauduloasă de marketing. El a adăugat faptul că firma canadiană preferă să planteze copaci – în loc să cumpere credite de carbon, pentru a eticheta produsul ca fiind verde.

În luna Mai, Ninepoint Partners LP, o altă firmă canadiană de investiții, și-a propus să realizeze un lucru asemănător cu Accelerate. Diferența este că Ninepoint s-a rezumat la achiziția de credite pentru carbon, măsură menită să compenseze impactul fondului asupra mediului înconjurător.

Multe companii din spațiul crypto sau spațiul blockchain, inclusiv firmele de minare, au anunțat soluții pentru a proteja mediul, prin folosirea energiei verde sau a celei regenerabile. Tot în luna Mai, analiștii Bank of America au spus despre consumul de energie al minării de Bitcoin – că a crescut cu 200% din 2019 și că se poate compara cu consumul de energie al unei mici țări dezvoltate. Alte figuri importante din spațiu, precum Elon Musk, CEO Tesla, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la creșterea rapidă a consumului de combustibil fosil.

Canada: o firmă plănuiește să planteze copaci, care corespund investițiilor în Bitcoin ETF
Consumul de energie folosit la minarea monedelor BTC | Bloomberg Intelligence

Canada tranzacționează deja ETFuri Bitcoin. Statele Unite – nu

Firma de investiții și-a depus cererea de aprobare a ETFului față de autoritățile de reglementare – în luna Februarie. Accelerate plănuiește să-și listeze produsul pe Toronto Stock Exchange, cu tickerul ABTC, oferindu-l investitorilor atât pentru dolari canadieni, cât și dolari americani.

În timp ce Comisia SEC nu a aprobat până în prezent niciun Bitcoin ETF pe teritoriul Statelor Unite, autoritățile canadiene de reglementare au oferit aprobarea multor firme care au aplicat pentru ETFuri Bitcoin sau Ethereum în 2021, printre care:

  1. 3iQ
  2. Purpose Investments
  3. Evolve Funds Group 
  4. CI Global Asset Management
Exit mobile version