Goldman Sachs intră din nou pe piața Bitcoin

Bancherii de pe Wall Street și-au reorganizat biroul de tranzacționat crypto-monede

24K-Production - stock.adobe.com

Goldman Sachs va începe să tranzacționeze contracte futures și contracte forward pentru clienții lor, încă de săptămâna viitoare, potrivit surselor.

Echipa care adoptă pozițiile vine din divizia de Piețe Globale a mai multor bănci americane.

Biroul de trading face parte din sectorul aflat într-o rapidă dezvoltare al Goldman – cel al monedelor digitale – sector care include proiecte bazate pe tehnologia blockchain și monede digitale pentru bănci centrale, a mai adăugat sursa.

Goldman Sachs și Bitcoin ETF

Banca americană explorează potențialul unui Bitcoin ETF și a emis o cerere de informare pentru a explora custodia activelor digitale.

Reorganizarea biroului de trading vine în urma unei cereri foarte mari din partea instituțiilor pentru Bitcoin – care s-a apreciat peste 500% pe parcursul ultimului an.

Crypto-moneda principală este considerată de investitorii mari și de corporații ca o protecție față de inflație, în timp ce guvernele și băncile centrale tipăresc tot mai mulți bani pentru a combate efectele lăsate de pandemie.

Goldman Sachs intră din nou pe piața Bitcoin
BTCUSD, corecție de la maximul local | tradingview

Volatilitatea Bitcoin

Chiar dacă prețul a crescut de peste 5 ori pe parcursul ultimului an, Bitcoin rămâne foarte volatil.

Moneda virtuală a realizat săptămâna trecută un maxim local la $58,000, după care a retras peste 25 de procente, găsind un nivel de susținere la $43,000.

Criteriile acestea fac crypto-moneda și produsele derivate din aceasta foarte atrăgătoare pentru investitorii care își doresc poziții riscante de cumpărare sau vânzare. Lucrul acesta vine din cauza dobânzilor foarte mici care motivează investitorii să caute investiții pentru banii împrumutați.

Contractele forward sunt un tip de derivate care le permite investitorilor să speculeze prețul viitor al BTC.

Goldman și ultimul Bitcoin-boom

Goldman a stabilit pentru prima dată un birou de crypto-trading în 2018, atunci când Bitcoin cădea de la ultimul ATH, stabilit în decembrie 2017. Lucrul acesta a amuțit interesul investitorilor față de monedele digitale și a urmat un Bear Market pentru acest sector.

De atunci, infrastructura pieței pentru Bitcoin și alte crypto-monede s-a maturizat semnificativ, cu multe instituții financiare oferind produse și servicii de încredere – inclusiv CME Group, Intercontinental Exchange, Fidelity și altele.

Dezvoltările pe care pionerii aceștia le-au adus industriei au atras și mai multe companii populare în „trenul Bitcoin„.

Suita de companii care au adoptat Bitcoin se întinde de la firme care oferă crypto-servicii, investitori instituționali (sau ocazionali), până la companii care au decis să mute lichidități din bilanț în Bitcoin.

Luna trecută:

 

Exit mobile version