Metaverse: Irina Rimes este primul artist din România care lansează un concert într-o lume virtuală

Asemenea concerte au mai fost ținute de artiști din străinătate, precum: Snoop Dogg, Justin Bieber, Ariana Grande și Travis Scott

Metaverse: Irina Rimes este primul artist din România care lansează un concert într-o lume virtuală

După lansarea albumului ”Acasă”, Irina Rimes a anunțat că 11 dintre piesele de pe acest album vor putea fi ascultate live în cadrul primului concert Metaverse din România.

La moment, publicul poate urmări un preview al celor 11 piese pe canalul de YouTube al artistei, urmând ca în această lună, aplicația care introduce fanii în această realitate imersivă să fie disponibilă. Fiecare dintre cele 11 piese va fi prezentată într-o lume virtuală diferită.

Metaverse – este un univers virtual interconectat creat parțial de utilizatori, ce oferă socializare, jocuri și chiar concerte live. Deși poate fi accesat chiar și de pe un browser, experiența este mult mai bună în realitatea virtuală (VR) sau realitatea augmentată (AR).

Ideea de a prezenta albumul în Metaverse i-a venit lui Bogdan Păun de la NGM Creative care este și dezvoltatorul din spatele proiectului – regizor alături de care Irina lucrat pentru toate videoclipurile oficiale de până acum.

Acasă este unul dintre cele mai personale albume ale Irinei, din acest motiv a apărut și decizia de a oferi publicului o experiență cât mai unică, intimă și privată cu ajutorul tehnologiilor moderne – prin scufundarea ascultătorilor într-o lume virtuală.

”Aveam în minte de acum doi ani un astfel de proiect, doar că așteptam albumul muzical potrivit și ”Acasă” a fost oportunitatea perfectă. Inițial, ne-am gândit să facem visuals, dar odată cu crearea acestor lumi virtuale, am considerat că trebuie să trecem la next level și să oferim fanilor o experiență diferită, privată. Așa a apărut aplicația VR și ideea unui concert în Metaverse, primul din România, o lume nouă în care Irina este un avatar cu care fanii pot interacționa.”, a declarat regizorul Bogdan Păun.

Interpreta a fost scanată ca să poată fi digitalizată și transformată într-un caracter aplicabil în Metaverse, o muncă a zece departamente ce au lucrat doar la conturarea caracterului ei virtual, de la ochi, față și până la haine.

Tot acest proiect a fost implementat în aproximativ 4 luni, iar aplicația a fost construită în Unreal Engine 5, cel mai avansat game engine din lume. Deja lucrez la o nouă versiune a avatarului Irinei, să arate și mai real”., a spus Bogdan Păun.

În lume, printre cei mai cunoscuți artiști care au susținut un concert în Metaverse se numără Justin Bieber, Ariana Grande, Travis Scott și Snoop Dogg.

Cover-ul albumului „Acasă” de Irina Rimes
Cover-ul albumului „Acasă” de Irina Rimes

Despre Irina Rimes și noul ei album „Acasă”

Irina Rimes este unul dintre artiștii emblematici ai industriei muzicale din România care și-a pus amprenta asupra publicului și topurilor radio și TV prin stilul unic de interpretare, piese statement și sute de show-uri live intense și pline de emoție.

”Despre el”, ”Cosmos” și ”Pastila” sunt cele trei albume compuse de Irina care includ hituri precum ”Visele”, ”Ce s-a întâmplat cu noi”, ”Iubirea noastră mută”, ”Bandana”, ”Bolnavi amândoi”, ”Nu știi tu să fii bărbat”, ce au transformat-o pe Irina Rimes într-una dintre cele mai de succes cântărețe din România, cu peste 450 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Iar colaborările cu artiști precum Guess Who, Carla’s Dreams, The Motans, INNA, Grasu XXL, Bruja sau Cris Cab, dar și piesele compuse pentru Andra, Inna, Antonia, Nicole Cherry, confirmă versatilitatea sa.

Albumul ”Acasă” s-a lansat online, pe magazinele digitale, cât și fizic sub formă de CD, iar ulterior va apărea și o variantă pe vinil. ”Acasă” include 16 piese confesiune, vindecătoare și sensibile, compuse de artistă cu compozitori și producători de top din România. Pe album sunt și cele două colaborări cu Grasu XXL ”Pentru totdeauna” și cu Jah Khalib pentru ”Навсегда”.

Albumul ”Acasă” este practic coloana sonoră a documentarului de 7 episoade pe care Irina Rimes l-a lansat alături de HBO Max pe data de 3 iunie, ”Irina Rimes: Pe drumul meu”, o miniserie prin care artista a ales să își spună povestea, struggle-ul de artist. Irina Rimes rememorează momente importante din viața ei, vorbește despre versurile pe care le cântă, despre oamenii care au ajutat-o în carieră. În paralel, sunt dezvăluite detalii despre sursele de inspirație ale albumelor anterioare, sunt pregătite videoclipuri și concerte caritabile. 

”În curând lansăm acest proiect la care am muncit foarte mult și eu și echipa mea, este un proiect în Metaverse, un proiect foarte ambițios pe care intenționez să îl dezvolt, acesta este doar începutul și mă bucur să îl fac anume pentru albumul ”Acasă”, pe care îl consider cel mai bun și cel mai potrivit pentru o nouă deschidere de drumuri. Ne-am obișnuit să deschidem drumuri și cred că acesta este un proiect care ar putea fi un factor diferențiator în industria muzicală și vizuală din România. Vreau să mulțumesc NGM Creative și Bogdan Păun pentru pasiunea depusă, sper să vă placă la fel de mult cum ne-a plăcut și nouă să îl gândim, să lucrăm la el și să îl oferim publicului larg.”, a declarat artista.

Puteți vedea mai jos una dintre piesele Irinei din noul album „Acasă”, care oferă o experiență vizuală a concertului Metaverse ce va avea loc în această lună.

Exit mobile version