JP Morgan le va permite clienților să investească pentru prima dată într-un fond Bitcoin

Fondul de investiții pentru Bitcoin ar putea fi disponibil încă din vara acestui an, conform surselor CoinDesk. NYDIG va fi furnizorul de custodie

Katherine Welles | Adobe Stock

JP Morgan Chase se pregătește să ofere un fond manageriat în mod activ pentru anumiți clienți. Banca americană este ultima, cea mai mare și cea mai neașteptată instituție financiară care să îmbrățișeze Bitcoin ca pe o nouă clasă de active.

Conform surselor CoinDesk, fondul de investiții dedicat Bitcoin ar putea fi disponibil încă din vara acestui an. Magazinul instituțional de Bitcoin, NYDIG – va servi banca pe post de intermediar și furnizor de custodie.

Sursele au mai dezvăluit și faptul că fondul de investiții va fi operat în mod activ de angajații JP Morgan. O diferență majoră față de alte fonduri populare dar pasive, precum Pantera Capital și Galaxy Digital, care le permite clienților să cumpere Bitcoin și să-l păstreze, fără a fi tranzacționat. Galaxy și NYDIG oferă serviciile și pentru clienții altor bănci, precum Morgan Stanley.

JP Morgan le va permite clienților să investească pentru prima dată într-un fond Bitcoin
IQoncept | Adobe Stock

JP Morgan oferă acces la acest fond clienților privați, aleși de ei

O întorsătură de situație cel puțin interesantă pentru o bancă cu active în valoare de $3 trilioane. Jamie Dimon, CEOul, numea Bitcoin o fraudă periculoasă în 2017, amenințând că va concedia imediat orice angajat al băncii care tranzacționa activul digital. Dacă ești suficient de fudul încât să cumperi BTC, vei plăti la un moment dat prețulspunea Dimon la vremea respectivă.

Deși a renunțat repede la eticheta de fraudă pentru Bitcoin și și-a calmat tonul rece față de acesta, Dimon s-a pronunțat în repetate rânduri asupra faptului că reglementările statului sunt inevitabile. Bitcoin nu este ceașca mea de ceai – a fost ultima poziție a CEOului față de principala monedă virtuală.

În ciuda disprețului pe care Dimon l-a avut față de Bitcoin, executivii de top ai Departamentului Corporate and Investment Banking au recunoscut în Februarie faptul că cererea din partea clienților pentru expunere la active digitale i-ar putea determina să-și schimbe poziția.

Din perspectiva Banking Investment, JP Morgan a emis primul produs adiacent destinat investițiilor în active digitale, în luna Martie. Produsul urmărea performanța acțiunilor strâns legate de succesul Bitcoin, precum MicroStrategy sau Riot Blockchain.

Noul fond de investiții al JP Morgan va fi primul produs al băncii care urmărește în mod direct performanța Bitcoin.

Exit mobile version