3 motive pentru care minarea de criptomonede cu un laptop nu este o idee bună

Dacă doriți să minați criptomonede, laptopul de gaming nu este cea mai bună soluție.

Foto: ASUS

Laptopurile puternice de gaming, care dispun de acceleratoare grafice performante, pot fi folosite pentru minarea de criptomonede, dar aceasta nu este o idee foarte bună. Activitatea ar trebui lăsată pe seama computerelor desktop sau a dispozitivelor speciale de minare, precum ASIC miner-ele sau sistemele de tip CoinmineOne.

Vă prezentăm trei motive pentru care minarea de criptomonede cu laptopul nu este recomandată:

1. Activitatea nu este, în general, profitabilă

În anumite circumstanțe, minarea de criptomonede cu un computer portabil poate fi profitabilă, dar în general nu este. De exemplu, unii posesori de Tesla, care au primit acces gratuit la stațiile de încărcare Supercharger, au folosit energia din bateriile mașinilor pentru a susține laptopuri de gaming care minau criptomonede. Un bărbat a declarat că a câștigat chiar și 800 de dolari pe lună folosind această metodă. Cu un laptop conectat acasă, însă, la priză, sumele obținute vor fi mult mai mici, din cauza consumului mare de energie.

Mai mult, laptopurile, chiar și cele mai avansate, au acceleratoare grafice (unități GPU) mai slabe decât desktopurile. Nu e de mirare, astfel, că în timp ce a existat o criză de plăci video avansate pentru desktop, nu a existat și o criză de acceleratoare grafice pentru laptopuri de gaming.

De exemplu, grafica pentru laptopuri Nvidia GeForce RTX 3080 Ti este comparabilă în teste și ca performanțe la minarea de criptomonede cu placa video GeForce RTX 3060 Ti pentru desktopuri, potrivit Makeuseof.com.

Concret, dacă ar mina acum în blockchain-ul Ethereum cu un laptop echipat cu placă video de laptop RTX 3080 Ti, utilizatorii ar obține, în medie, aproximativ 2 dolari pe zi, 60 de dolari pe lună și 720 de dolari pe an.

2. Laptopurile nu au fost gândite pentru minarea de criptomonede

Laptopurile, chiar și cele foarte puternice, nu au fost gândite pentru minarea de monede virtuale, o activitate intensivă, care degajă multă căldură.

criptomonede
Computerele desktop de gaming, cu sisteme de răcire avansate și carcase spațioase, pot fi folosite cu succes pentru minarea de criptomonede (Foto: Pixabay)

Chiar și modelele cu sisteme de răcire mai avansate nu se compară cu desktopurile puternice de gaming, care au sisteme de răcire „full size” (bazate pe apă sau multe ventilatoare) și suficient spațiu în carcasă pentru ca aerul să circule.

3. Un laptop care a fost folosit intensiv pentru minare ajunge, de obicei, direct la gunoi

Dacă este folosit zeci de ore pe zi pentru minarea de criptomonede, un laptop va trebui, cel mai probabil, să fie aruncat la gunoi după ce nu mai este utilizat pentru așa ceva. Asta deoarece căldura mare generată în timp afectează acceleratorul grafic, micile ventilatoare, dar și alte componente, precum procesorul. Durata de viață a unei plăci video folosită pentru minarea de criptomonede este la jumătate comparativ cu cea a uneia utilizată pentru gaming.

În aceste condiții, dispozitivul nu mai poate fi cedat părinților, bunicilor sau donat unor persoane care nu își permit un PC.

Mai mult, un laptop „prăjit” nu poate fi convertit nici în Chromebook, așa cum se întâmplă cu multe computere aflate spre sfârșitul vieții. Google a anunțat recent Chrome OS Flex, un nou sistem de operare „lite” pentru computere vechi. Acesta poate fi instalat pe computere desktop, pe laptop-uri cu Windows, dar și pe computere Mac echipate cu procesoare Intel.

Exit mobile version