Morgan Stanley, prima bancă majoră din SUA care oferă clienților acces la fonduri Bitcoin

Morgan Stanley, prima bancă majoră din SUA care oferă clienților acces la fonduri Bitcoin

4kclips | shutterstock

Banca de pe Wall Street, un gigant cu peste $4 trilioane în custodie, le-a transmis consultanților financiari ieri, 17 martie, faptul că vor permite accesul la 3 fonduri de investiții, pentru expunerea capitalului la Bitcoin.

Două dintre aceste fonduri vin din partea Galaxy Digital, firmă de custodie fondată de Mike Novogratz, în timp ce al treilea este compus din FS Investments și NYDIG, două crypto-companii mai puțin cunoscute.

Galaxy Bitcoin Fund LP și celelalte două fonduri au o marjă minimă de $25,000 pe care o acceptă de la noii investitori, în timp ce Galaxy Institutional Bitcoin Fund, fondul destinat instituțiilor, acceptă minim $5 milioane.

Clienții vor putea face investiții în active digitale începând de luna viitoare, după ce consultanții financiari instruiesc corespunzător clienții.

Măsurile preventive impuse de Morgan Stanley 

Morgan Stanley va permite această facilitate doar clienților bogați.

Banca americană consideră că aceste măsuri sunt potrivite numai pentru persoanele cu un apetit larg de risc, care au peste $2 milioane în active puse deoparte. Cât despre firmele dornice să investească? Acestea au nevoie de cel puțin $5 milioane depuși în bancă pentru a se califica.

În ambele cazuri, clientul trebuie să aibe un cont de cel puțin 6 luni vechime.

Mișcarea reprezintă un pas foarte mare pentru adopția Bitcoin ca și clasă de active.

Aceasta vine în urma cererii crescute din partea clienților – de a deține activul digital. Creșterea pe care Bitcoin a înregistrat-o anul acesta a pus firmele sub presiunea de a accepta crypto-moneda ca pe o nouă clasă de active.

Exit mobile version