NFT: Poșta Română lansează primul său token nefungibil – sub forma unui timbru digital

În acest mod, ea devine prima companie de stat din România care intră în spațiul NFT

NFT: Poșta Română lansează primul său token nefungibil - sub forma unui timbru digital

NFT: Poșta Română lansează primul său token nefungibil - sub forma unui timbru digital

Cu ocazia aniversării a 160 de ani de la fondare, Compania Națională Poșta Română S.A. organizează astăzi, vineri, 12 august 2022 la ora 18:00 un eveniment de lansare a propriei colecții de NFT-uri – care se va desfășura la Muzeul Național de Istorie a României.

NFT-urile sunt unități de date stocate într-un registru digital cryptografic – numit blockchain – care certifică faptul că acel activ digital este unic – nu este interschimbabil sau fungibil, acestea pot reprezenta obiecte din lumea reală și digitală, precum: artă, muzică, teren virtual, obiecte de colecție, videoclipuri, fotografii și alte produse creative.

Seria limitată de 160 de NFT-uri care urmează a fi lansate, simbolizează vârsta Poștei Române, acestea vor fi sub forma unor timbre digitale a căror valoare de piață s-ar putea aprecia semnificativ în timp, în dependență de cât ar fi dispuși să plătească colecționarii de timbre pentru ele.

Potrivit unui comunicat al companiei:

„Din cele 160 de NFT-uri, Poșta Română a alocat, special pentru evenimentul de la sediul MNIR, zece timbre digitale, care vor face obiectul unei licitații deschise, cu un preț de pornire de 160 de euro pentru fiecare piesă. Scopul licitației este unul exclusiv umanitar. Toate încasările obținute în seara evenimentului vor fi transferate în conturile fundației HOSPICE Casa Speranței, care a demarat un proiect de colaborare cu Poșta Română în acest sens”.

Banii strânși sunt destinați unor proiecte de susținere a programelor derulate în sprijinul pacienților cu boli incurabile. De altfel, costurile pentru susținerea unei zile de tratament paliativ pentru fiecare pat din spitalele fundației este estimat, la 160 de euro.

Se pare că adopția NFT-urilor este în continuă creștere în spațiul românesc. În februarie, trupa ,,Subcarpați” a lansat prima lor colecție PFP (Profile Picture) de 10.000 de NFT-uri, generate aleatoriu, prin care urmăresc să conecteze valoarea digitală cu valoarea în lumea reală – rezultat al colaborării lor cu rețeaua românească Elrond.

Exit mobile version