NFT: Subcarpaţi lansează o colecție de token-uri nefungibile pe blockchain-ul Elrond

Renumita trupă a creat o colecție de 10,000 de NFT-uri intitulată Subcarpați OGs - rezultat al colaborării lor cu rețeaua românească Elrond

https://nft.subcarpati.com/

Trupa ,,Subcarpați” lansează pe 14 februarie prima lor colecție PFP (Profile Picture) de 10.000 de NFT-uri, generate aleatoriu, prin care urmăresc să conecteze valoarea digitală cu valoarea în lumea reală.

Potrivit creatorilor, scopul este de a crea o comunitate cu valori și idealuri comune:

Dorim să săpăm înapoi în trecut până dăm de fundațiile folclorului, descoperim creații sublime, descoperim păstrători, culegem, ne întoarcem înapoi în viitor și dăm mai departe prezentului ce am moștenit și ce am învățat în tot acest parcurs. De la om la om, ca un fel de circuit al bunului simț în natură

Subcarpați este un proiect muzical demarat în 2010 de solistul trupei Șuie Paparude, MC Bean (Alexe Marius Andrei), ei s-au remarcat chiar de la început prin combinația elementelor din muzica electronică și hip-hop cu influențe din folclorul românesc – particularități care persistă și în colecția de NFT-uri. Genul muzical adoptat este descris drept folclor contemporan sau folclor underground și constă în general în reinterpretări ale unor piese din folclorul românesc pe ritmuri moderne.

Subcarpaţi: Beneficii pentru Holderi

Prețul mintării unui Subcarpați OGs este de 1 Egld, iar holderii urmează să se bucure de o serie de beneficii. 

În primul rând, deținătorii vor primi 3 airdrop-uri NFT pe parcursul anului 2022. Pe lângă airdrop-uri, dacă deții un token nefungibil din colecție ai drepturi de autor asupra acestuia și din asta decurg o serie de alte drepturi, cum ar fi: utilizarea imaginii pentru propriul brand și comercializarea acestuia, dar și crearea unor produse de colecție exclusive cu propriul NFT. 

În urma vânzărilor NFT-urilor pe un marketplace, o parte din comisioanele adunate ca royalties vor fi plătite trupei, care au declarat că o parte din acestea se vor întoarce la holderi – sub formă de premii.

Fanii trupei sunt entuziasmați de ce urmează, deoarece ei vor avea șansa de a cunoaște trupa, de a-i însoți în turnee, de a petrece timp cu membrii formației în culise, de a vizita studio-ul, de a participa la repetiții, de a păși pe scenă și multe alte experiențe. Într-un final, Holderii Subcarpați OGs o să aibă acces la un concert organizat exclusiv pentru ei.

Trupa are viziuni pe termen lung pe care își propun să le implementeze pe blockchain-ul românesc Elrond Network, colaborarea acestora a început la sfârșitul anului 2021. În roadmap ei și-au propus să creeze şi un program de educaţie crypto pentru comunitate.

Subcarpați OGs
Subcarpați OGs

Ecosistemul Elrond este în continuă creștere, ei au creat și un marketplace popular pentru NFT-uri. Cel mai cunoscut proiect românesc lansat până acum se numeşte „Strămoşi” despre care puteți să citiți în acest articol: Strămoși – Prima serie românească de NFT-uri, construită pe blockchain-ul Elrond.

Exit mobile version