Procesul dintre Ripple și YouTube s-a încheiat. Au fost acuzații de escrocherii de tip spear-phishing

Detaliile legate de procesul dintre Ripple și YouTube rămân confidențiale, la un an de când acesta a început pe baza unor acuzații grave

Foto: Alessia Kozik / Pexels.com

După aproape un an de la debutul acestuia, procesul dintre Ripple și YouTube LLC s-a încheiat, anunțul fiind făcut chiar de CEO-ul Ripple, Brad Garlinghouse, pe contul său de Twitter.

Șeful companiei și Ripple au dat în judecată compania YouTube LLC, în aprilie 2020, proces în care subsidiara Google a fost acuzată că a profitat de pe urma unor activități frauduloase, care-i avea în centru chiar pe Garlinghouse și Ripple. Mai mult, platformei video i se reproșa cu a eșuat în a-și exercita puterile administrative pentru a opri activitățile frauduloase.

„Anul trecut, Ripple și cu mine am dat în judecată YouTube pentru că nu și-a exercitat puterile și politicile proprii, astfel permițând unor conturi false (care se dădeau drept conturi ale Ripple și al meu) să comită escrocherii în care era implicată oferirea de XRP. Acum, am ajuns la o înțelegere și vom conlucra pentru a preveni, descoperi și opri astfel de escrocherii”, scria Brad Garlinghouse.

Ripple și YouTube, implicate în escrocheria spear-phishing

Escrocheria se baza pe atacuri de tip spear-phishing, unde un cont de pe o anumită platformă este anulat și conținutul său șters.  Apoi, pentru că acel cont fusese anterior unul verificat de platforma în cauză, era folosit să arate ca și cum ar aparține unei figuri proeminente precum Garlinghouse. O falsă ofertă de XRP ar fi fost lansată, ofertă care pentru a fi primită ar fi trebui să fie „recompensată” cu sume cuprinse între 5.000 și 1 milion de XRP. În schimbul acelor sume,  celor care erau țintiți li se promitea că vor primi de 5 ori mai mult.

Ripple și SEC ripple și youtube
Foto: Adobe Stock

Cum funcționează spear-phishing-ul și care este diferența față phishing-ul „tradițional”

Phishing-ul tradițional, precum cel prin email este de obicei trimis către un număr foarte mare de destinatari, aleși, mai mult sau mai puțin, la întâmplare, cu așteptările ca măcar un număr foarte mic să răspundă. Aparent, poate fi vorba despre un email oficial de la, să spunem, o companie de livrări care ar putea să trimită un colet.  Mesajul ar suna ceva de genul: „Coletul tău va întârzia. Clic aici pentru mai multe detalii”. După clic, un malware se va descărca automat în laptop sau calculator și vei fi trimis către o pagină falsă care seamănă izbitor cu cea a unei companii reale. De acolo, poți fi rugat să îți bagi datele personale care mai apoi vor fi vândute pe piața neagră sau, după caz, poți pierde banii din anumite conturi, dacă le-ai scris acolo.

Spear-phishing-ul, după cum îi sugerează și numele, țintește câte un singur cont, emailul având un conținut creat special pentru acea persoană. Infractorii aleg o singură persoană dintr-o anumită organizație folosind rețelele de socializare sau alte informații publice. Spre exemplu, dacă vei pune pe Facebook că urmează să călătorești de la București la Constanța, să spunem, vei primi un email de la un „coleg”: „Salut, dacă ajungi în Constanța, trebuie neapărat să mergi la restaurantul X. Iată aici și meniul lor”. După ce vei da clic pe „meniu” un malware se va descărca în device-ul folosit, iar de aici încolo infractorii pot pune mâna pe toate informațiile tale.

Riplle și YouTube și-au împărțit acuzațiile

Garlinghouse și Ripple au acuzat YouTube că a profitat cu bună știință de o astfel de escrocherie prin faptul că a continuat să ruleze reclame pe videoclipurile frauduloase în cauză.  Deși CEO-ul spune că s-au făcut progrese în lupta împotriva acestor metode de escrocare, rețelele de social media tot au responsabilitatea de a-și curăța platformele.

„Platformele de socializare încep să țină seama de rolul propriu în împiedicarea de rulare a escrocheriilor cu criptomonede. Trebuie să insiste și să recunoască nevoia de a fi parte în găsirea unor soluții. Unele conturi precum @xrpforensics ajută și detectarea și recuperarea de fonduri furate, dar platformele trebuie să conducă acest atac altfel efectele ar fi insignifiante”, a mai spus CEO-ul Ripple.

Detaliile cu privire la înțelegerea dintre Ripple, Garlinghouse și YouTube a rămas confidențială.

Pe de altă parte, Ripple rămâne, în continuare, sub acuzare în procesul pe care SEC i l-a intentat în decembrie 2020.

Exit mobile version