Ce am simțit când l-am întâlnit pe Vitalik Buterin în București

Vitalik vorbește despre Ethereum, DAO și NFT la un eveniment privat, organizat de Tokero și CryptoCompare. Ulterior, echipa The Stakeborg Talks realizează un podcast inedit

Vitalik Buterin | Tokero și CryptoCompare

Cum l-am întâlnit pe Vitalik Buterin? 

Circumstanțele au făcut să se ivească oportunitatea de a fi invitat la un eveniment privat, unde principalul punct de atracție a fost Vitalik Buterin, co-fondatorul Ethereum. Un geniu înțeles al lumii moderne, avangardistul care în ultimul deceniu a reușit să proiecteze o întreagă realitate din mintea sa în planul fizic – pe care îl trăim cu toții.

Acești oameni, la început de nou mileniu, vorbesc despre sisteme de organizare, sociale și financiare care sunt deschise, descentralizate, distribuite peer-to-peer. Sisteme în care încrederea față de alt om nu mai este necesară pentru transferul digital de valoare. În momentul de față, modular peste aceste idei, creăm rețele întregi în care oamenii pot funcționa bazându-se pe legi matematice clare. Unde, strat peste strat, modul conectat la modul, fiecare minte luminată poate să contribuie pentru a-și manifesta concret actul de creație asupra lumii înconjurătoare. 

🙏 Sentimentele principale, pe care le-am simțit pe toată perioada prezenței în jurul atâtor oameni luminați, au fost multă apreciere și recunoștință. 

Oameni foarte inteligenți lucrează de zor, exact ca un stup de albine, fiecare contribuie cum știe și cum crede de cuviință la binele general și la avansul tehnologic. Reîntoarcerea în stup este momentul când comunitatea online cade de comun acord pentru un nou upgrade sau pentru o nouă tehnologie care se naște din munca mai multor oameni, care fac mici schimbări – tradus pe limba informatică, vorbim despre sistemele open source, descentralizate, distribuite peer-to-peer.

Faptul că am stat de vorbă, am schimbat energii și cadouri cu o personalitate atât de importantă ca și Vitalik Buterin, s-a simțit de fapt ca și cum toată istoria blockchain și crypto a fost acolo, în jurul nostru. Am fost într-o realitate paralelă, unde pentru câteva ore nu a existat nicio pandemie, nicio nevoie fiziologică și practic, nimic altceva. Doar istorie și profunzime. 

Ce am simțit când l-am întâlnit pe Vitalik Buterin în București
Vitalik primește cadouri | Tokero și Crypto Compare

Îl apreciez pe Vitalik pentru inteligența lui, modestia pe care o păstrează încă – chiar dacă este un miliardar ajuns acolo pe cont propriu – dar mai ales pentru faptul că este un om de acțiune. 

Vitalik Buterin a oferit un interviu în România

În unele cazuri, numărul de critici contează mult mai puțin decât puterea suporterilor – spune Vitalik despre Bitcoin

Într-un podcast recent al românilor de la The Stakeborg Talks, co-fondatorul Ethereum, Vitalik Buterin, a vorbit în mod deschis despre o gamă largă de subiecte. A povestit despre atracția sa timpurie față de matematică și rezolvarea problemelor, despre potențialul organizațiilor autonome descentralizate – DAOs, despre perspectiva sa asupra comunității Bitcoin și despre tokenurile non-fungibile – NFTs. Vitalik a răspuns la mai multe întrebări cu privire la cariera sa și a vorbit despre modul cum își auto-descrie rolul în ecosistemul crypto.

În podcast, într-un mod spontan, s-a referit la el însuși ca filosof în tehnologie, astfel atrăgând atenția asupra acestui termen nou și asupra ideilor importante, care mențin avansul consistent din industria crypto. Totodată, și-a expus perspectivele asupra diviziunii dinamice între dogma industriei tehnologiei, care are ca idee principală avansul continuu. De partea cealaltă, avem ideea unui spațiu abstract, la fel de dinamic modelat de către liderii gândirii în filosofie.

The flippening – ETH vs. BTC 40% – grafic live | blockchaincenter

Întrebat dacă este posibil să asistăm la o detronare a Bitcoin de către Ethereum – nu numai ca valoare a prețului, ci și ca un activ de stocare a valorii – el a răspuns pur și simplu s-ar putea, înainte de a-și extinde punctul de vedere:

Cred că diferența mare dintre Ethereum și Bitcoin este că Bitcoin e o platformă în care valoarea ecosistemului provine din valoarea monedei, iar în Ethereum valoarea monedei provine din valoarea ecosistemului

Foarte anticipatul upgrade al Ethereum, hard fork-ul intitulat London – de la mijlocul lunii August – îmbunătățește sistemul după care funcționează tranzacțiile din rețea, în special taxele de tranzacție și veniturile minerilor. Vitalik a continuat ideea, spunând: 

Mai ales după EIP 1559, când taxele de tranzacționare sunt arse automat, atunci upgrade-ul devine adevărat într-un sens economic mai direct

Vitalik Buterin – Top100 oameni influenți în 2021 | Time

În luna Septembrie, Vitalik Buterin a fost inclus de către revista Times în top 100 cele mai influente personalități ale lumii – pentru rolul său monumental în creșterea rețelei Ethereum la un plus de capitalizare de piață de $400 de miliarde. 

Vorbind cu privire la creșterea numărului organizațiilor autonome descentralizate – și, în special, dezvoltarea modelelor cum ar fi votul și finanțarea pe baza algoritmilor complecși – Buterin a subliniat experimentele publice retroactive Gitcoin DAO și Optimism ca exemple de proiecte care evoluează dezvoltarea spațiului crypto.

Când a fost întrebat dacă DAO va deveni următorul sector care se va dezvolta fulminant în cadrul ecosistemului crypto, ca urmare a succesului sectorului finanțelor descentralizate și a jetoanelor non-fungibile, Buterin a exprimat:

Cred că DAOs vor fi cu siguranță mai importante în timp… În ceea ce privește lipsurile actuale din spațiul DAO, nu cred că există un lucru mare, dar există mai multe lucruri mici. Când va veni momentul ca un DAO să decidă să facă o pivotare strategică, sau când vor decide două DAOs să se îmbine? Aceasta este abilitatea de a lua decizii mari și nu doar să continue incremental pe aceeași cale. Asta cred că vom vedea în curând

În cele din urmă, comentând despre dezvoltarea rapidă a spațiului NFT, Buterin a împărtășit o perspectivă asupra noii pături demografice care este atrasă de respectivele active crypto-monetare:

Cred că interesul principal legat de NFT-uri este dintr-o perspectivă culturală, deoarece tokenii non-fungibili aduc în rețeaua Ethereum oameni care au o mentalitate complet diferită decât de exemplu, oamenii din DeFi sau oamenii obișnuiți din crypto

Exit mobile version