Solana alocă 100 de milioane de dolari pentru sprijinirea proiectelor crypto sud-coreene

Noul fond creat își propune să sprijine dezvoltarea proiectelor NFT, a jocurilor și a DeFi pe Solana

https://solana.ventures/

Solana Ventures și Fundația Solana au înființat un fond de 100 de milioane de dolari pentru a sprijini dezvoltarea proiectelor bazate pe tokenuri nefungibile (NFT), jocuri blockchain și proiecte de finanțare descentralizată (DeFi) în Coreea de Sud.

Pe lângă sprijinirea proiectelor bazate pe Solana, fondul va oferi suport unor proiecte bazate pe Terra – după prăbușirea de luna trecută a acestui ecosistem.

Fundația Solana consideră că dezvoltatorii Terra nu ar trebui să fie responsabili pentru ceea ce s-a întâmplat în rețeaua blockchain. Într-un interviu publicat de Bloomberg pe 8 iunie, directorul general de jocuri al Fundației Solana, Johnny B. Lee, a spus:

„Dezvoltatorii nu au făcut nimic greșit, dar sunt lăsați în urmă”.

Noul fond ajută la consolidarea obiectivului Solana de a deveni un blockchain ideal pentru jocuri. Solana Ventures a lansat un fond similar de jocuri de 100 de milioane de dolari, împreună cu crypto exchange-ul FTX și Lightspeed Ventures, în noiembrie anul trecut. De asemenea, are un fond de 150 de milioane de dolari cu firmele axate pe jocuri Forte și Griffin Gaming Partners.

Se așteaptă ca Coreea de Sud să devină un focar al dezvoltării NFT și metavers în acest deceniu, guvernul alocând 187 de milioane de dolari pentru a-și construi propriul ecosistem metavers. Metaversul coreean se va concentra în principal pe creșterea conținutului digital și a corporațiilor digitale din țară.

Fundația Solana se bazează pe finanțarea jocurilor (GameFi) și pe finanțarea DeFi, pentru a se impune în Coreea de Sud – pe măsură ce companiile încep să concureze pentru bani din granturi. Concurența de a construi cea mai bună platformă este acerbă, deoarece mai multe platforme sud-coreene oferă deja acces la NFT-uri sau DeFi, cum ar fi blockchain-ul Klaytn și platforma de tranzacționare Upbit.

Cea mai mare platformă DeFi a Klaytn este KlaySwap, care are o valoare totală blocată (TVL) de 274 de milioane de dolari, conform platformei de monitorizare DeFi Llama. Upbit, cel mai mare crypto exchange din țară, are propria sa piață de NFT-uri.

Cu toate acestea, poate fi dificil pentru companiile naționale să ruleze jocuri bazate pe blockchain în Coreea de Sud. În prezent, este interzis prin lege oferirea premiilor în bani în jocuri, inclusiv premii în criptomonede. Legea i-a determinat pe oficialii coreeni să ceară Apple și Google să elimine jocurile P2E din magazinele lor coreene, în decembrie anul trecut.

Tranzacționarea NFT și activitatea DeFi pe Solana au fost în creștere în ultimele luni. Cea mai mare piață de NFT-uri pe Solana, Magic Eden, este a doua ca mărime din lume, cu 36.700 de comercianți zilnici și 7,72 milioane de dolari în volum zilnic, în spatele OpenSea, conform aplicației descentralizate DappRadar.

Top 5 piețe de NFT-uri după volumul de tranzacționare | dappradar
Top 5 piețe de NFT-uri după volumul de tranzacționare | dappradar

Oferind finanțare pentru dezvoltarea ecosistemului, Solana poate aborda, de asemenea, instabilitatea rețelei care a dus de câteva ori la oprirea operațiunilor rețelei.

Rețeaua Solana a suferit o întrerupere de șapte ore în noaptea de 30 aprilie spre 1 mai, din cauza unui val de tranzacții de la boții de minting a NFT-urilor.

Un record de 4 milioane de tranzacții sau 100 de gigabiți pe secundă de date au congestionat rețeaua, împiedicând validatorii să ajungă la un consens, ceea ce a dus la întreruperea rețelei Solana.

Prețul SOL este constant în acest moment, crescând doar cu 0,2% în ultimele 24 de ore pentru a se tranzacționa la 39,36 de dolari conform datelor de la Coinmarketcap.

Exit mobile version