NFT, arta Beeple - cumpărată de Metakovan pentru $70 de milioane

"EVERYDAYS: THE FIRST 5000 DAYS" - prima licitație pentru o colecție de opere create pur digital

Cristi Boț
Cristi Boț
Distribuie
REAL BOY | beeple

Câștigătorul licitației de 70 de milioane de dolari pentru suita de lucrări digitale create de Beeple - a fost anunțat ieri de casa de licitații Christie's: este cunoscut sub pseudonimul "Metakovan" și este deținătorul muzeului digital Metapurse.

Licitația pentru lucrările lui Beeple, care s-a încheiat joi, 11 martie, a reprezentat prima vânzare oficială de acest fel pentru o operă de artă digitală, care nu există în format fizic.

Lucrarea este înregistrată pe blockchain sub forma unei clase de active mai noi chiar și decât crypto-monedele: NFT-urile (Jetoane non-fungibile).

Autenticitatea și apartenența lucrărilor sunt verificate prin tehnologia blockchain.

WORLD RECORD EGG 2055 | beeple

Metakovan, investitorul al cărui nume real nu a fost divulgat, este fondatorul proiectului Metapurse - proiectul-muzeu care deține cea mai mare colecție de NFT-uri din lume.

Lucrarea completă, denumită "EVERYDAYS: THE FIRST 5000 DAYS" - este un colaj de 5,000 de lucrări individuale, realizate de Mike Winklemann (@beeple_crap) pe parcursul a 13 ani. Mike a realizat câte o lucrare în fiecare zi, din 1 mai 2007 până în 7 ianuarie 2021.

Colajul său s-a vândut contra sumei de $69,346,250 - bani pe care Metakovan i-a plătit sub formă de Ethereum, respectiv 42,329.453 ETH.

BIOLOGICAL COLLECTIBLE 🌱 | beeple

Conform calculelor făcute de Chriestie's, casa de licitații unde s-au vândut lucrările, vânzarea aceasta îl situează pe Beeple într-un top 3 al celor mai valoroși artiști în viață, alături de David Hockney și Jeff Koons.

Dacă vorbim de valoarea NFT-urilor, valoarea acestei lucrări este greu de depășit. Motivul? Reprezintă 13 ani de muncă zilnică - a declarat Metakovan într-o citație publicată de Christie's
FOMO | beeple
Tehnicile se pot replica iar talentul se poate depăși - însă singurul lucru care nu poate fi falsificat - este timpul


Suita aceasta de lucrări reprezintă coroana artei moderne, cea mai valoroasă colecție a acestei generații. Valorează un miliard

- Metakovan, câștigătorul licitației

 

Distribuie articol
Ad image