crypto.ro
bitcoinBitcoin
$ 20,893.00
Top crypto
  • ȘTIRI
  • ANALIZE
  • LEGISLAȚIE
  • EDUCAȚIE
    • Bitcoin
    • Dicționar Crypto
    • ATM Bitcoin
  • MARKET
    • Convertor
      • Convertor Bitcoin (BTC)
      • Convertor Ethereum (ETH)
      • Convertor Cardano (ADA)
      • Convertor Chainlink (LINK)
  • EXCHANGES
  • ACADEMYNOU
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
crypto.ro
  • ȘTIRI
  • ANALIZE
  • LEGISLAȚIE
  • EDUCAȚIE
    • Bitcoin
    • Dicționar Crypto
    • ATM Bitcoin
  • MARKET
    • Convertor
      • Convertor Bitcoin (BTC)
      • Convertor Ethereum (ETH)
      • Convertor Cardano (ADA)
      • Convertor Chainlink (LINK)
  • EXCHANGES
  • ACADEMYNOU
crypto.ro
crypto.ro Știri

NFT: un cont Play-to-Earn este mai avantajos decât un cont bancar

Jocurile NFT fac mai mult pentru a asigura incluziunea financiară decât a făcut sau va face vreodată un cont bancar, spune co-fondatorul Yield Guild Games

Esco de Esco
10 aug. 2021
7 min. de citit
Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterTrimite pe TelegramTrimite pe Whatsapp

Poate fi privit ca un semn al incluziunii financiare, dar un cont bancar nu înseamnă nimic pentru cei care nu au încă acces la unul. Jocurile NFT fac mai mult pentru a asigura incluziunea financiară – pot fi accesate de către orice utilizator al unui device conectat la internet.

NFT: un cont Play-to-Earn este mai avantajos decât un cont bancar
vectorstory | Adobe Stock

Chiar și pentru cei privilegiați care au acces, un singur cont bancar nu-și califică neapărat deținătorul să poată accesa o linie de credit competitivă, un împrumut sau o asigurare. Este important accesul la aceste tipuri de produse și servicii care ar putea ajuta pe cineva să își îmbunătățească poziția financiară și statutul economic.

Cum situația din Filipine are valoare istorică pentru evoluția digitalizării globale – cum ne deschide ochii asupra viitorului

Beryl Li, cofondator al Yield Guild Games:

Sunt din Filipine, născută și crescută aici – iar aici doar 23% dintre adulți au un cont bancar. Potrivit unui studiu din 2017 privind incluziunea financiară realizat de banca noastră centrală, principalul motiv citat de respondenți a fost că pur și simplu nu aveau suficienți bani pentru a avea nevoie de unul

Pentru marea majoritate a oamenilor de aici – care câștigă puțin mai mult de $300 pe lună – un cont bancar este văzut doar ca un serviciu opțional, cu taxe scumpe, care consumă soldul fără un motiv întemeiat

And thennn I realised, providing an option for anyone to earn a living or extra income is even more powerful than the classic statement of ‘banking the unbanked’.

— Beryl Li (@berylchavezli) March 16, 2021

Beryl Li explică foarte bine situația din prisma experiențelor directe de care a avut parte personal.

Am crezut întotdeauna că ar trebui să existe oportunități pentru ca oamenii să investească și să creeze valoare – contribuind cu alte resurse economice valoroase, cum ar fi timpul și abilitățile – chiar și atunci când au zero bani pentru început

Este de părere că gândirea în termeni pur monetari este un mod foarte arhaic de a analiza valoarea pe care oamenii o pot aduce unei economii – mai ales că infrastructura digitală reduce barierele de accesibilitate și face obiectivele de incluziune globală mai accesibile decât oricând.

În perioada mea de antreprenor, la una din companiile din Filipine, fondată în 2014, am creat un exchange de crypto-valute și un portofel mobil care servesc astăzi peste 10 milioane de clienți.

Am făcut multe pentru a stabili bazele infrastructurii de plată necesare care să le permită filipinezilor să intre și să iasă din crypto în valută.

De exemplu, o persoană fără cont bancar ar putea depune pesos în portofelul său electronic la 7-Eleven local, iar de acolo utilizatorul ar putea cumpăra date mobile sau plăti facturi pe cale electronică.

Utilizatorii s-au bucurat, de asemenea, de o eficiență îmbunătățită pentru transferurile de fonduri locale și internaționale – transferurile garantate cu crypto-monede costă mult mai puțin timp și bani decât opțiunile tradiționale. 

  • La vremea respectivă acest lucru a fost revoluționar, iar metrica măsurării impactului – pe care au afișat-o pe site – a fost numărul de ore câștigate comparând cu așteptarea la rând pentru a efectua plăți offline, în persoană
  • În prezent, utilizatorii pot cumpăra și vinde crypto prin intermediul aplicațiilor mobile

Deși acest lucru le-a permis filipinezilor să facă pași semnificativi către libertatea lor financiară, mai sunt încă multe de făcut. Deoarece pentru toate aceste oportunități menționate anterior – prezentate de economiile bazate pe cryptografie – utilizatorii trebuie să aibă capital inițial pentru a participa. Și, într-un loc în care aproximativ o cincime din populație trăiește sub pragul sărăciei, acesta va fi un obstacol de netrecut pentru mulți.

Acesta este motivul pentru care fenomenul de play-to-earn în jocurile cu jetoane non-fungibile (NFT-uri) este atât de puternic – deoarece utilizatorii nu au nevoie să depună bani la început.

  • Playerii pot câștiga doar prin participarea activă la un joc video

Acest lucru oferă acces fără precedent la oportunități de creare a bogăției cu ajutorul crypto. În special contează mai mult în țările în curs de dezvoltare, unde există un aflux imens de oameni care doresc să intre în haosul necunoscut al universului crypto-monedelor. 

Dar, spre exemplu, creșterea cererii a crescut dramatic și prețul NFT-urilor necesare pentru a juca jocul Axie Infinity. Ceea ce ne plasează chiar înapoi de unde am început, cu taxe inițiale de admitere scumpe – asta face ca jocurile play-to-earn să devina inaccesibile celor care au nevoie și ar putea beneficia cel mai mult de ele.

Această problemă exactă ne-a inspirat pe co-fondatorii mei și pe mine să stabilim Yield Guild Games (YGG), spune Beryl Li

Având viziunea de a îndruma milioane de jucători către metavers, au început să investească în NFT-uri cu randament bun – în cele mai promițătoare jocuri play-to-earn pe care le-au găsit. Scopul este să împrumute aceste active membrilor (breslei) sub forma unui împrumut negarantat (non-colateral). 

Un împrumut negarantat este un împrumut care nu necesită niciun tip de garanție. În loc să se bazeze pe activele unui împrumutat ca garanție, creditorii aprobă împrumuturile negarantate pe baza solvabilității unui împrumutat. Exemple de împrumuturi negarantate includ împrumuturile personale, împrumuturile pentru studenți și cardurile de credit.

  • Jucătorii au dreptul la 70% din ceea ce câștigă în joc
  • În timp ce 20% se îndreaptă către Community Manager – care este responsabil pentru recrutarea și pregătirea jucătorilor pentru a fi competitivi
  • Restul de 10% se întoarce la YGG – pentru a acoperi costurile asociate cu achiziționarea activelor, inclusiv taxele pe gaz și asigurarea custodiei acestora

În final, jocurile pe modelul play-to-earn reprezintă o șansă pentru oameni – o oportunitate să își depășească condiția proprie și situația financiară

Modelul nu este doar popular, ci are și succes. Până în prezent Yield Guild Games a atras 3,300 de jucători noi și a câștigat colectiv peste 27 de milioane de SLP – acesta este jetonul de recompensă câștigat de jucătorii din Axie Infinity. 

  • La prețurile de astăzi, aceste jetoane valorează în jur de 7,29 milioane de dolari

💡Este important de reținut că acestea nu sunt doar niște valori medii statistice. Aceste cifre reprezintă mii de vieți individuale – în țări precum Filipine, Indonezia, India, Venezuela și Brazilia – care s-au îmbunătățit semnificativ datorită acestor servicii.

Some Monday stats:

27M SLP (lifetime gross) = $7.29M USD

15,000 Axies
3,300+ scholars

Avg time to +1M SLP is 2 days https://t.co/Hyr1kwCEcD

— Yield Guild Games (@YieldGuild) July 19, 2021

Un nou normal – timpul și efortul sunt prețioase și sunt răsplătite

  • Serviciile noi cladite pe Blockchain cu ajutorul NFT-urilor redefinesc ce înseamnă a petrece timpul în joc

În trecut, un cont dintr-un joc a fost ceva care a mâncat ore în șir din timpul jucătorului – pentru puțin profit sau chiar deloc. 

Dar acum, cu jocurile NFT, timpul și abilitățile unui jucător au un retur al investiției real – generează venituri și contribuie la crearea bogăției, rupe blestemul sărăciei și ciclul datoriilor. Apoi, devine un vehicul pentru furnizarea altor servicii financiare relevante, precum și educație financiară. În cele din urmă, jocurile play-to-earn reprezintă o șansă în plus pentru oamenii de oriunde din lume de a se ridica peste condiția în care s-au născut.

Yield Guild face deja NFT-uri care generează randament și sunt accesibile membrilor săi.

Următorul pas ar putea fi împrumuturile crypto-grafice mai accesibile – în special persoanelor fizice și companiilor din țările în curs de dezvoltare. Acestea au de obicei mai puține active în posesie decât e nevoie pentru a răspunde cerințelor tipice de garanție și acces la capitalul oferit pentru aceste piețe.

Datele din activitatea portofelului jucătorului – cum ar fi orele petrecute jucând, sau recompensele obținute în joc – ar putea fi utilizate pentru a informa modelele alternative de verificare automată, astfel încât să ofere oportunitatea jucătorilor eligibili să solicite alte forme de împrumuturi negarantate.

  • Această nouă intersecție între jocuri și finanțe subminează complet modul în care gândim despre fluxul banilor și crearea de avere

Mai mult decât oferirea de servicii bancare celor fără cont bancar, play-to-earn este un sistem care recompensează și pune preț pe timpul și îndemânarea utilizatorului, spre deosebire de privilegiile sale. 

  • Prin experiența digitalizată, comunitățile pot genera venituri, reinvesti câștigurile și își pot ridica statutul economic
  • Mai mult, aceste jocuri NFT pot fi o poartă către accesul la servicii financiare alternative și un mod bun pentru îmbunătățirea cunoștințelor financiare
  • De asemenea, fac distractivă învățarea, câștigarea de bani și investirea lor
Taguri: BankNFTplay-to-earn
abonează-te la newsletter

Articole relevante

Anonymous declară "război total" fondatorului Terra, Do Kwon

Anonymous declară „război total” fondatorului Terra, Do Kwon

27 iun. 2022
Topul celebrităților deținătoare de NFT-uri Bored Ape Yacht Club

Topul celebrităților deținătoare de NFT-uri Bored Ape Yacht Club

27 iun. 2022

Urmărește-ne


  

  • cryptokids
  • Academy
  • Advertise
  • Despre noi
  • Locuri de muncă
Meniu
  • cryptokids
  • Academy
  • Advertise
  • Despre noi
  • Locuri de muncă
abonează-te la newsletter

  • Termeni & condiții
  • Politica cookie
  • Protecția datelor

© 2022 crypto.ro – Toate drepturile rezervate.

Declinare de responsabilitate: Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu Termenii și condițiile. crypto.ro nu are nicio afiliere sau relație cu nicio monedă, afacere, proiect sau eveniment, cu excepția cazului în care este specificat altfel. crypto.ro este doar un site informativ care oferă știri despre monede, companii blockchain, produse blockchain și evenimente blockchain. Niciuna dintre informațiile pe care le-ați citit pe crypto.ro nu ar trebui luate ca sfaturi de investiții. Cumpărarea și tranzacționarea criptomonedelor ar trebui considerată o activitate cu risc ridicat. Vă rugăm să faceți propria diligență înainte de a lua orice decizie de investiții. crypto.ro nu este responsabil, direct sau indirect, pentru orice daune sau pierderi suferite, pretinse sau altfel, în legătură cu utilizarea sau încrederea în orice conținut pe care l-ați citit pe site.

Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
  • Media
    • Știri
    • Analize
    • Educație
    • Legislație
    • Dicționar
  • Market
    • Top criptomonede
    • Exchanges
    • Crypto ATMs
    • Convertor
    • Bitcoin
  • Academy
  • cryptokids
  • Despre noi

© 2022 crypto.ro - Toate drepturile rezervate.

crypto.ro folosește cookie-uri. Continuarea navigării, presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Politica cookie