MultiversX prezintă oficial Sovereign Chains, o soluție ce furnizează medii de execuție on-demand autonome și oferă un nivel de meta-coordonare pentru Bitcoin, Ethereum, Solana și alte rețele de tip L1.
În cadrul unei demonstrații, transmisă în direct, rețeaua blockchain a prezentat Sovereign Chains; o suită tehnologică modulară de tip plug-and-play, compozabilă cu rețeaua principală, ce oferă o nouă alternativă pentru operațiuni cross-chain cu alte rețele L1.
Pe lângă moștenirea performanței remarcabile și a funcționalităților unice ale MultiversX, precum 2FA on-chain sau standarde native, viitoarea rețea de rețele bazată pe Sovereign Chains este concepută să ofere în premieră o experiență inter-chain unificată, îndelung așteptată de către utilizatorii tehnologiei blockchain.
“În timpul demonstrației live de astăzi, comunitatea noastră a dovedit eficiența deosebită de care sunt capabile Sovereign Chains, prin procesarea a peste 70.000 de tranzacții pe secundă. Prin acest pas, cea mai performantă soluție facilitează un ecosistem blockchain unificat și interconectat, asigurând o funcționare neîntreruptă. Această tehnologie este disponibilă astăzi pentru dezvoltatorii din lumea întreagă.” a declarat Beniamin Mincu, Co-fondator MultiversX Labs.
Dezvoltatorii ce folosesc SDK-ul Sovereign Shards au acces la un nivel ridicat de personalizare pentru propriul blockchain public sau privat, de la definirea tokenului pentru gas până la utilizarea simultană a mai multor mașini virtuale, precum EVM împreună cu MultiversX VM. Poate chiar mai important, aceștia vor putea, de asemenea, să ‘împrumute’ cu adevărat securitatea rețelei MultiversX, cunoscută pe scară largă drept securitate partajată, pentru a beneficia de rețele extrem de mature de la bun început.
Acest lucru va fi posibil prin intermediul modulului de restaking dezvoltat de MultiversX, denumit Gravity Layer, care este de așteptat să dubleze sau chiar tripleze recompensele actuale pentru staking de EGLD, permițând delegatorilor să redirecționeze colateralul pentru a susține noi Sovereign Chains. Majoritatea echipelor care au anunțat soluții bazate pe Sovereign Chains au facut aluzie la posibile airdrop-uri pentru a atrage atenția comunității.
Despre MultiversX
MultiversX este o rețea blockchain publică extrem de scalabilă prin sharding, descentralizată prin cele 3200 de noduri de validatori, creată pentru a rezolva cele trei probleme fundamentale, critice pentru adopția pe scară largă, la nivel global: tranziția de la dial-up la broadband, schimbarea radicală a paradigmei în ceea ce privește experiența utilizatorilor, precum și simplificarea auto-custodiei.